DUMNEZEU TE ASCULTĂ TOTDEAUNA

Dumnezeul meu mă va asculta.
Mica 7.7
Prietenii ne pot fi necredincioşi, dar Domnul nu va părăsi niciodată sufletul sincer; din contra, El îi va asculta dorinţele. Prorocul ne spune: ”Nu crede niciodată pe prietenul tău cel mai intim şi păzeşte-te de a deschide gura înaintea aceluia care se odihneşte la sânul tău”. Vrăjmaşii omului sunt aceia din casa lui. Este un lucru trist; dar chiar dacă am fi în această situaţie, Prietenul nostru ceresc rămâne credincios şi îi putem spune toate greutăţile noastre. Înţelepciunea noastră este să ne îndreptăm spre Domnul, şi nu să ne luăm la certa cu oamenii. Dacă cei aproape dintre ai noştri nu iau seama la chemările noastre, să ne aşteptăm la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne va asculta. El ne va asculta cu atât mai mult cu cât vom întâlni mai multă rea voinţă, şi în curând vom putea striga: ”Nu te bucura, duşmana mea, de mine”. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, El poate să ne asculte; pentru că este Dumnezeul dragostei, El vrea să ne asculte; pentru că este Dumnezeul legământului, El se obligă să ne asculte. Dacă fiecare dintre noi îl putem numi ”Dumnezeul meu”, putem cu o siguranţă deplină să adăugam: ”Dumnezeul meu mă va asculta”. Deci, vino tu a cărui inimă sângerează astăzi, spune suferinţa ta Dumnezeului cel Veşnic, încredinţat că El te ascultă. Sa mergem să îngenunchem cu toţii înaintea Lui, repetând în adâncul inimii noastre: ”Dumnezeul meu mă va asculta”.

O GARDĂ CEREASCĂ

Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.
Geneza 28.15

Avem să plecăm la drum şi avem nevoie pentru aceasta de un har special? Iată unul foarte preţios: starea de faţă şi păzirea lui Dumnezeu. În tot locul avem nevoie şi de una şi de alta, şi le vom avea dacă suntem conduşi de datorie, şi nu doar de propria noastră fantezie. Pentru ce să privim plecarea noastră într-altă parte ca o tristă obligaţie, când voia lui Dumnezeu, este cea care ne cheamă acolo? În toate ţările, credinciosul este străin şi călător, şi în toate ţinuturile Domnul va fi adăpostul Sau, aşa cum El a fost pentru toţi sfinţii în toate timpurile. Putem fi lipsiţi de sprijinul conducătorilor noştri pământeşti, dar când Dumnezeu zice: ”te voi păzi”, n-avem de ce să ne temem de vreun pericol. Aceasta este cea mai sigură însoţire pentru un călător.
Până atunci Iacov nu părăsise casa părintească. Neavând spiritul aventuros al fratelui său, el rămăsese copilul mamei, răsfăţat. Când a trebuit să plece în străinătate, Dumnezeu l-a însoţit. El avea puţin bagaj şi nici un însoţitor; dar nici un prinţ n-a avut vreodată o aşa nobilă gardă. Chiar când dormea pe câmp, îngerii vegheau asupra lui şi Domnul Dumnezeu îi vorbea. Dacă Domnul ne spune să plecăm, să zicem cu Domnul Isus: ”Sculaţi-vă, hai să plecăm de aici!”

ASCULTAREA ADUCE BINECUVÂNTARE

Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine pe vecie, făcând ce este bine şi ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeului tău.
Deuteronom 12.28

Deşi mântuirea nu se capătă prin împlinirea legii, totuşi binecuvântările făgăduite sunt date credinciosului slujitor al lui Dumnezeu, care asculta. Blestemele au luat sfârşit, când El a fost făcut blestem pentru noi, dar nici o binecuvântare n-a fost retrasă.
Trebuie sa căutam voia lui Dumnezeu, luând seama nu numai la unele părţi ale Cuvântului Sau, ci la toate. Nu avem de ales între Cuvintele Sale, ci să păstrăm tot ce este scris. Aceasta e calea binecuvântării pentru Tatăl ca şi pentru copiii Săi. Binecuvântarea Domnului este peste aleşii Săi până la al treilea şi al patrulea neam. Dacă ei merg drept înaintea Lui, El va face pe toţi oamenii să ştie că ei sunt o sămânţă pe care Domnul a binecuvântat-o.
Nu vom găsi nici o binecuvântare într-o viaţa lumească şi împărţită. Căile preferate de lume şi nesfinţite nu ne pot aduce vreun bine, atunci când mergem înaintea lui Dumnezeu. Dacă integritatea nu ne face să prosperăm, înşelăciunea nici atât. Acele lucruri care sunt plăcerea lui Dumnezeu, trebuie să ne facă şi nouă plăcere.

LACRIMILE VOR ÎNCETA

Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.
Apocalipsa 21.4


Dacă suntem adevăraţi credincioşi, vom vedea împlinirea acestor lucruri. Durerea va înceta, lacrimile vor fi şterse. Lumea aceasta este o vale a plângerii, dar ea va trece. După cum ne e prorocit aici, în curând vor apare un cer şi un pământ nou; şi atunci nu vom mai plânge din cauza căderilor şi tristelor urmări. Nunta Mielului va fi un timp de bucurii fără margini şi lacrimile nu îşi vor mai avea locul. Mai departe, ne este spus că Dumnezeu însuşi va fi cu oamenii şi durerea şi gemetele vor fugi pentru a nu se mai întoarce.
Ce stare va fi pentru noi când nu va mai fi nici întristare, nici plânset, nici un necaz? Va fi o slavă mai mare decât orice ce-am putea închipui? Voi, ochi care citiţi cu plânset, opriţi-vă şiroaiele arzătoare, căci în curând nu veţi mai şti ce sunt lacrimile. Nimeni nu ştie să şteargă lacrimile ca Dumnezeul dragostei, dar iată că El şi începe să facă acest lucru. ”Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”. Vino, Doamne, şi nu întârzia, căci acum toţi ai Tăi trebuie încă să plângă!

POCĂINŢA E PREŢIOASĂ

Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v-aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe care le-aţi făcut.
Ezechiel 20.43

Când Domnul ne-a primit şi ne-a dat pace şi siguranţă, tot El ne-a adus la pocăinţă de toată vinovăţia purtării noastre rele faţă de El. Atât de preţioasă e pocăinţa, încât o putem asemăna cu un diamant cu cele mai frumoase reflexe, şi ea este înfăţişată ca una din urmările cele mai sfinţitoare ale mântuirii. Acela care primeşte pocăinţa este Acelaşi care o produce în noi. Această pocăinţă lucrată de El, nu are gustul ”de ierburi amare” ci acela al ”prăjiturilor cu miere”, cu care îşi hrănea poporul Său. Cunoaşterea iertării prin vărsarea sângelui şi a harului nemeritat este cea mai bună înţelegere care să topească o inimă de piatra.
Ne simţim cu inima împietrită? Să ne gândim la legământul de dragoste şi vom ajunge să părăsim păcatul, ba chiar să-l urâm; mai mult încă, vom ajunge să ne urâm pe noi înşine că am putut să păcătuim împotriva unei astfel de dragoste. Să venim la Dumnezeu cu făgăduinţa pocăinţei şi să-I cerem să ne ajute să ne aducem aminte şi să ne pocăim. Atunci ne-am putea bucura de întristarea sfântă. Ce uşurare ar fi revărsarea lacrimilor! Doamne, loveşte stânca sau vorbeşte stâncii, ca să poată să curgă apele!

ODIHNĂ ÎN LINIŞTE

Îi voi face să locuiască în linişte.
Osea 2.18


Da, Dumnezeu dă pace poporului Său. Versetul acesta ne vorbeşte de un ”legământ cu fiarele câmpurilor, păsările cerului şi târâtoarele pământului”. Aceasta înseamnă pacea în mijlocul vrăjmaşilor pământeşti, încercărilor ascunse ca mici necazuri, lucruri, care pot, dar nu trebuie să tulbure odihna noastră. Domnul vrea să nimicească tot ceea ce ameninţă poporul Său. ”El va zdrobi în ţară arcul, sabia şi războiul”. Pacea este asigurată, deoarece elementele potrivite s-o tulbure, au fost nimicite.
Această pace va fi urmată de odihnă. ”El dă odihnă celui pe care-l iubeşte”. Sprijinit mereu de acest adevăr dumnezeiesc, credinciosul poate să rămână într-o siguranţă liniştită care-i dă odihnă. Una este să te odihneşti, şi alta este să te odihneşti în siguranţă. Iată-ne aduşi în ţara făgăduită, în casa Tatălui, în camera ospăţului, şi chiar la pieptul lui Cristos. Numai acolo ne putem ”odihni în siguranţă”. Şi în această stare liniştită suntem la adăpost de oboseala pe care o produce frământarea. ”El ne dă odihnă în păşuni verzi şi ne conduce la ape de odihnă”. Acolo vrea să-l ducă Mângâietorul pe orice suflet care se lasă în voia Lui.

"O parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o." - Matei 13:4

De ce se întamplă ca anumiţi oameni ascultă cu bucurie Cuvântul Domnului în timp ce alţii îngaduie păsărilor - adică duhurilor rele - să mănânce aceasta sământă bună?
Lui Iosif, cel din Vechiul Testament, i s-a povestit visul pitarului lui Faraon, cu care era în închisoare: "Se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu. În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon: prăjituri coapte în cuptor; păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu" ( Genesa 40:16-17 ). Iosif a interpretat visul ca însemnand că pitarul va fi spânzurat.
Faimosul rabin din Dubna a fost întrebat cum a putut Iosif cunoaşte aceasta. El a răspuns: " Un pictor a pictat odată un om purtând un coş de pâine pe cap. Păsările au venit să mănânce din tablou crezând că pâinea era reală. Cineva a exclamat: "Ce pictor bun! A făcut pâinea să arate atât de reală." De fapt pictorul nu era atât de bun. El nu l-a făcut pe om atât de real încat să sperie păsările, ca acestea să nu se apropie de tablou. În acelaşi fel, Iosif a înţeles că dacă păsările au îndrăznit să vină la pitar, acesta trebuie să fi fost un om mort."
Duhurile rele nu pot lua sămânţa Cuvantului lui Dumnezeu de la un creştin viu, ci doar de la unul care arată ca o sperietoare. Dar sperietoarele nu sperie duhurile rele. Vezi dacă credinţa ta este o credinţa vie.

Richard Wurmbrand