Cum poţi sa iei cel mai pur aur care se găseşte în lume, să-l topeşti si apoi să determini care parte din el este cea mai bună?

Cum poţi să iei cel mai minunat diamant care a fost găsit vreodată în mine şi să-l şlefuieşti într-o forma perfectă?

Specialiştii în astfel de lucruri ar avea păreri diferite, astfel încat este destul de greu de standardizat doar o singură metodă.

Tot asa este si în cazul Scripturii; există pericolul şi tendinţa de a lua o parte din Scriptură şi de a afirma despre ea că este cea mai importantă parte a Bibliei. În cazul Scripturii, problema este mult mai complicată, pentru că:

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să inveţe, să mustre, să îndrepte, să dea întelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvarsit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună."

Altfel spus, fiecare cuvant, fiecare silabă din Cuvantul lui Dumnezeu care a fost pusă vreodată pe hartie, poartă simbolul perfect al mainii lui Dumnezeu care a fost destinat să echipeze pe cei sfinţi să se apropie mai mult in asemanare cu El.

Întreaga Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi în felul acesta dovedeste că fiecare parte este de o importantă egală pentru noi. Dar totuşi, cateodată pentru noi, se pare că anumite versete au o importantă universală esentială pentru obţinerea vieţii veşnice. Poţi să ajungi în cer şi fără să citeşti vreodată genealogiile Bibliei. Poţi să ajungi în cer şi fără să cunoşti întamplarea lui Daniel în groapa cu lei. Poţi să ajungi în cer fără să cunoşti ceva din cartea Apocalipsei.

Dar totusi există cel puţin un pasaj în Scriptură care desparte mesajul creştin de celelalte religii incompatibile. Există cel putin o porţiune din Cuvantul lui Dumnezeu care defineşte planul Său pentru răscumpararea omului din robia păcatului. Şi dacă numai acel Cuvant al lui Dumnezeu ar exista în intreaga Scriptură chiar şi atunci întreaga lume ar putea să cunoască realitatea iertarii şi răscumpărării lui Dumnezeu.

"Isus i-a raspuns: Adevărat, adevărat iţi spun că dacă nu se naste cineva din apă şi din duh nu poate vedea Imparaţia lui Dumnezeu...

... nu te mira ca ti-am zis: Trebuie să te nasti din nou "

Ioan 3:5,7 ( 3:1-13 ).

Baraba - Costache Ioanid

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
pe cind in largul lumii cutreerai semet
pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine
te cautau sa-ti ceara al vietii tale pret?

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
cind floarea tineretii isi scutura podoaba?
Ca sa te scap de lanturi, de moarte, de rusine,
Eu am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...

Eu rasadisem pacea, tu semanai furtuna.
Si pe-amindoi multimea ne-a pus pe un cintar.
Minciuna cea din umbra alese-atunci minciuna,
tilharii cei cu vaza cerura pe tilhar.

Puteam sa sbor din lume, satul de-a ei urgie.
Si-atunci multimea oarba te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gindit la tine, privind spre vesnicie,
Si am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...

Te chem si astazi: Vino si vom strabate norii!
Te-am cautat cu lacrimi prin spini si bolovani.
Dar vremea e tirzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Si ceru-ntreg te-asteapta de doua mii de ani.

De-ai sti ce neagra noapte si ce adinc fierbinte
va fi... cind suferinta nu va cunoaste graba...
Vei plinge totdeauna si-tii vei aduce-aminte
ca am murit pe cruce, in locul tau, Baraba!

Ei au lăsat totul

Era o linişte deplină. Numai soarele mare şi purpuriu, cobora încet spre asfinţit, reflectandu-şi razele în oglinda mării în timp ce valuri mici se izbeau leneş pe tărmuri. Undeva pe malul mării, legată de stancă stătea ancorată o corabie pescărească. La unul din capetele ei era atarnat un năvod uzat şi învechit de timp, plin de găuri care dădea de înteles că odată, candva, a ridicat o canitate mare de peşte, mai mare decat capacitatea ei.
Corabia stătea in aşteptare de cateva săptămani de zile. Părea să fie abandonată în grabă, desi la o privire mai atentă nu puteai găsi nimic la ea. Ce păcat că corabia aceasta nu poate vorbi! Cu sigurantă că ar avea multe să ne spună, despe nopţi fără sfarşit petrecute pe mare, despre ore lungi şi plictisitoare petrecute in aşteptare pană cand vreun peşte să treacă prin apropiere.
Dar cred că cea mai importantă întamplare pe care ne-ar putea-o spune, ar fi fost despre ce s-a întamplat în cea mai importantă zi din existenta ei. Ziua în care Domnul Iisus s-a folosit de corabie pentru a vorbi mulţimilor, iar mai tarziu cand Domnul s-a folosit de corabie pentru a demonstra adevărata artă a pescuitului.
Desigur corabia nu poate vorbi, iar dacă ar putea-o face, ne-ar spune despre o zi în care toţi cei ce se aflau la bordul ei, au plecat in grabă lăsand totul asa cum am văzut mai înainte.
Corabia nu poate vorbi, dar Biblia ne vorbeste: Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers dupa El.( Luca 5:11 )

În Ghetsimani

Nu există cuvinte care să poată descrie ceea ce s-a întamplat atunci. Cerul de culoare cenuşiu închis, parcă prevestea apropierea unei furtuni. La intrarea în gradină se aflau opt oameni care aşteptau cu încordare pe conducătorul lor ce a plecat impreună cu alţi trei dintre ei ca să se roage, şi zăboveau înăuntru.

Nu prea departe de gradină, unul pe care îl numeau " Domnul " I-a rugat pe ceilalti trei companioni ai Săi să se oprească şi să se roage. Aceşti trei oameni aveau sarcina de a forma o " gardă spirituală " care trebuia să vegheze şi să se roage, în timp ce însusi Domnul, a mers putin mai departe să facă acelaşi lucru.

În acele momente, o bătălie învizibilă şi de o intensitate extraordinară avea loc pe tăram spiritual, şi chiar şi acesti trei ucenici erau coplesiţi de ea; pentru ucenici, acea seară era o seară obisnuită, ca toate celelalte, în care au iesit să facă o plimbare împreună cu Învatatorul lor. Nici prin minte nu le trecea semnificatia şi profunzimea misiunii lor de a veghea şi de a se ruga.

Ei trebuiau să fie treji şi să vegheze în acel ceas tarziu de seară, cand puterile luminii şi ale întunericului s-au adunat ca să dea cea mai crancenă bătălie spirituală din istoria omeniri. Din păcate această gardă spirituală a fost cuprinsă de oboselă şi unul cate unul au adormit.

Domnul Iisus însă a avea să moară pentu tine în acea zi, şi pentru că El a facut-o, moartea nu mai este duşmanul tău. Dragostea perefectă a părăsit gloria cerească, a îmbrăcat chip omenesc, şi S-a adus pe Sine ca jertfă de răscumpărare pentru neamul omenesc. Ţii tu cont de acest lucru? Una dintre poruncile pe care ni le dă Sfanta Scriptură este să aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, nu numai pentru ce a facut El pentru noi, ci mai degrabă pentru ceea ce este El.